Ce importanță au drepturile de televizare pentru cele mai puternice echipe din Europa

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Matei Udrea
Ce importanță au drepturile de televizare pentru cele mai puternice echipe din Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ține de puterea unui campionat național să-și păstreze jucătorii de valoare în țară, iar acest lucru atestă atât sănătatea ligii interne, cât și valoarea jucătorilor născuți în țara respectivă. Însă investițiile puternice în fotbal au schimbat dinamica sportului mondial: jucătorii migrează, campionatele se întăresc cu jucători din străinătate și luptă pentru gloria supremă în Europa – Liga Campionilor.

Spre exemplu, echipa de start a Germaniei în finala Cupei Mondiale a fost formată din:
1. Manuel Neuer (Bayern München)
4. Benedikt Howedes (Schalke 04)
5. Mats Hummels (Borrusia Dortmund)
7. Bastian Schweinsteiger (Bayern München)
8. Mesut Özil (Arsenal Londra)
11. Miroslav Klose (Lazio Roma)
13. Thomas Müller (Bayern München)
16. Philipp Lahm (Bayern München)
18. Tony Kroos (Bayern München, transferat ulterior la Real Madrid)
20. Jerome Boateng (Bayern München)
23. Christoph Kramer (Borussia Mönchengladbach)

Pe 13 iulie, în marea finală de la Rio de Janeiro, Germania a înfruntat Argentina cu o echipă formată din nouă jucători care activau în campionatul intern.

Raportat la numărul de jucători din campionatul intern, Rusia și Anglia au stat cel mai bine, însă parcursul ambelor echipe la Cupa Mondială s-a terminat în faza grupelor. Rușii au avut absolut toți fotbaliștii din lot recrutați din prima ligă internă. Din lotul englez, singurul sportiv legitimat la un club din afara Premier League a fost cel de-al treilea portar, Fraser Forster – la Celtic Glasgow. Așadar, niciun alt jucător legitimat în afara Marii Britanii nu a prins lotul de Mondiale.

În cazul Spaniei, fosta deținătoare a Cupei Mondiale, Vincente del Bosque a format lotul în jurul jucătorilor din La Liga, pornind cu Iker Casillas, de la Real Madrid, și terminând cu Diego Costa, de la Atletico Madrid, ulterior transferat la Chelsea.

Nu a fost și cazul reprezentativelor care au campionate interne mai puțin puternice și își construiesc loturile apelând la jucătorii care activează în străinătate. Cel mai la îndemână exemplu aparține Braziliei, care a avut doar patru sportivi din campionatul intern în lotul selecționat de Luiz Felipe Scolari.

Cum se construiește și se menține puternic un campionat intern

Bundesliga este una dintre cele mai puternice competiții din Europa. În ultimele cinci sezoane ale Liga Campionilor, Germania a bifat patru prezențe din zece posibile în finale. Mai mult decât atât, în sezonul 2012-2013, finala Ligii Campionilor s-a disputat între două echipe din aceeași țară: Bayern München și Borussia Dortmund.

În spatele acestui succes stă o rețetă financiară la care contribuie toți oamenii care susțin fenomenul fotbal: autorități, cluburi, sponsori, spectatori și fani.

În primul rând, Bundesliga este competiția cu cel mai mare număr de suporteri care vin la stadion, cu 43.502 spectatori la fiecare meci disputat. Borussia Dortmund ocupă primul loc în acest clasament cu aproape 63.000 de oameni plătitori la fiecare meci, iar Freiburg (echipă acum retrogradată) a adunat un impresionant număr de 33.000 de suporteri. Sunt cifre care pot părea ireale în România, însă acesta este doar un ingredient al succesului mondial obținut de Germania în 2014.

Sponsorii oficiali ai campionatului intern sunt și ei foarte importanți, asigurând un buget generos fotbalului german. Este o ecuație câștigătoare pentru ambele părți: cu o audiență atât de puternică, companiile se înghesuie să se asocieze cu numele campionatului. Hermes, Adidas, Krombacher, Sky și Grundig sunt numele cele mai sonore care sprijină financiar Bundesliga.

Nu în ultimul rând, drepturile de televizare sunt esențiale pentru sănătatea unui campionat intern. În mod oficial, Bundesliga este transmisă de posturile Sky Deutschland, ARD, ZDF și Sport1, însă acoperirea internațională depășește 200 de țări. La nivel local, Sky distribuie meciurile în sistem de plată/meci, iar Deutsche Telekom deține drepturile IPTV. Doar patru meciuri din tot sezonul sunt disponibile către toți consumatorii: primul meci al campionatului, primul meci după pauza de iarnă și ambele manșe ale play-off-ului retrogradării. Aproape 700 de milioane de euro se obțin din drepturile de televizare interne.

Cât costă să vezi cele mai importante campionate din Europa

Pentru a vedea meciurile din Bundesliga, un fan plătește 18 euro pe lună pentru pachetul de fotbal care acoperă toate partidele dintr-o etapă, suplimentar față de pachetul de bază al televiziunii Sky. Salariul mediu net în Germania este de 2.054 euro pe lună.

În Spania, fanii fotbalului pot opta pentru un pachet care conține 8 din cele 10 meciuri ale etapei, printre care și un meci al Barcelonei sau al rivalilor de la Real Madrid. Pentru acest pachet, telespectatorii plătesc puțin peste 18 euro către Canal+. În Spania, venitul mediu net pe lună este de 1.615 euro.

Sportul este și mai scump pentru fanii din Anglia, care pot viziona orice program din grila Sky Sports (inclusiv Premier League) pentru 10 lire sterline/zi. Dacă aceștia își doresc un abonament lunar trebuie să plătească 22 lire pe lună (aproximativ 28 de euro) în plus față de abonamentul standard. În Marea Britanie, salariul mediu net este 2.496 de euro pe lună.

Italienii pot viziona Serie A pentru 30 de euro pe lună la Sky Italia, cost în care au inclusă televiziunea de bază plus pachetul Sky Calcio. În Italia, câștigul mediu net pe economie este de 1.898 de euro pe lună.

Performanțele, susținute de public

Liga Campionilor, cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, vorbește cel mai bine despre dominația țărilor în care drepturile de televizare sunt o sursă foarte importantă de venit pentru cluburi. În ultimele 10 sezoane, câștigătoarele Ligii Campionilor au venit din Anglia, Germania, Italia și Spania. La fel și finalistele, toate fiind din „Big Four”.

Din sezonul 1996-1997, singura „intruziune” a unor echipe din afara „Big Four” a fost în 2003-2004, când finala Ligii Campionilor s-a disputat între portughezii de la FC Porto și francezii de la AS Monaco (scor 3-0 pentru Porto).

Coincidență sau nu, cele mai populare campionate din Europa atrag spectatorii atât la stadioane, cât și în fața televizoarelor, unde aceștia sunt obișnuiți să plătească prețuri uneori foarte piperate atât pentru bilete, cât și pentru abonamentele TV. Toate aceste venituri sunt reinvestite în cluburi, iar performanțele vorbesc de la sine, atât pe plan național, cât și pe plan internațional.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×